Sari la conținut

O asociație a veteranilor războiului din Transnitria, în susținerea lui Nicolae Ciucă: Va apăra și Republica Moldova

  • de

Asociația Participanților la Războiul din Transnistria „Burunducii”, care au activat în grupurile cu destinație specială ale Serviciului de Informații și Securitate, a decis să sprijine candidatura lui Nicolae Ciucă la funcția de președinte al României.

Potrivit ONG-ului, sprijinul lui Nicolae Ciucă pentru Republica Moldova s-a manifestat constant, atât în perioada în care a fost șeful Marelui Stat Major al Armatei Române și apoi ministru al Apărării în România, când a ajutat la modernizarea Armatei Naționale moldovenești, cât și ca prim-ministru al țării, poziție din care a ajutat Basarabia atât diplomatic, cât și economic.

„Dragi cetățeni români din Republica Moldova, lângă noi se duce un război al cărui deznodământ nu se întrevede, iar cea care va trebui să ne apere și pe noi, cei dintre Prut și Nistru, este România. Din acest motiv, avem nevoie de un om cu dragoste de țară, capabil să facă față provocărilor majore de securitate.

Ca oameni care au cunoscut ororile războiului de la Nistru din anul 1992, vă îndemnăm ca duminica aceasta, 24 noiembrie, să mergem să-i acordăm votul nostru generalului Nicolae Ciucă. Un om care a purtat timp de aproape 40 de ani arma în mână, gata oricând să-și apere țara chiar cu prețul vieții, va apăra nu doar România, ci și Republica Moldova”, se arată în comunicatul Asociației Participanților la Războiul din Transnistria „Burunducii”.

Alegerile prezidențiale din România sunt programate pentru 24 noiembrie 2024, iar Nicolae Ciucă, fost prim-ministru și ministru al apărării, este candidatul oficial al PNL.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul O asociație a veteranilor războiului din Transnitria, în susținerea lui Nicolae Ciucă: Va apăra și Republica Moldova apare prima dată în Realitatea.md.