Sari la conținut

Călin Georgescu – ”bomba” care a zguduit România. Ce legături are cu AUR, Rusia și cum s-a promovat pe TikTok

  • de

Toți românii vorbesc despre Călin Georgescu, candidatul independent la alegerile prezidențiale din România, care a luat cele mai multe voturi în primul tur. Potrivit rezultatelor preliminare, pe locul a ieșit Elena Lasconi, candidata USR, iar pe locul trei – Marcel Ciolacu, candidatul PSD. Așadar, Georgescu și Lasconi se vor duela în turul doi al prezidențialelor care va avea loc pe 8 decembrie 2024.

Presa din România scrie că Călin Georgescu a crescut puternic în sondaje în ultimele săptămâni, iar asta datorită aplicației TikTok, unde s-a promovat mult. În urmă cu doar câteva zile, BEC a decis ca toate mesajele sale de pe TikTok să fie șterse, deoarece nu aveau marcajul obligatoriu cu codul electoral.

Cine este Călin Georgescu

De-a lungul timpului, Călin Georgescu a fost director la Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, ulterior a fost președinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, director în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, secretar general în Ministerul Mediului și raportorul în cadrul unui Birou ONU. Georgescu a fost propus de 5 ori pentru a conduce Guvernul. În vârstă de 62 de ani, Călin Georgescu a absolvit facultatea de Agronomie şi este doctor în pedologie (studiul solurilor).

Înainte de Revoluție, el a fost angajat ca inginer agronom la o întreprindere din Făgăraş, judeţul Braşov, iar în 1991 a ajuns șef al biroului senatorial pentru Mediu din Parlament. Un an mai târziu, în 1992, el a devenit consilier al Ministrului Mediului, Marcian Bleahu. La acea vreme, Ion Iliescu era preşedinte, iar Theodor Stolojan ocupa funcţia de prim-ministru, din postura de tehnocrat. Guvernul era dominat de FSN, dar Ministerul Mediului era asumat de Partidul Ecologist.

Între 1993 şi 1996, Călin Georgescu conduce un ONG numit Asociaţia Tineretului Ecologist din România (TER), iar în guvernarea CDR devine secretar general în Ministerul Mediului. La mijlocul anilor 2000 conduce un departament din cadrul Ministerului de Externe (MAE), apoi ocupă timp de mai mulţi ani diferite funcţii la ONU în domeniul conservării mediului. Astăzi, Călin Georgescu se prezintă ca expert în dezvoltare durabilă şi este profesor asociat la Universitatea din Piteşti.

Călin Georgescu, propus să devină premier

În plan politic, numele său a fost vehiculat pentru prima dată în spaţiul public în primăvara anului 2012, când ar fi trebuit să devină premier după căderea Guvernului Boc. Nu a mai fost numit pentru această funcție. După tragedia de la Colectiv, care a dus la căderea Guvernului Ponta, a fost propus din nou prim-ministru, de mai multe persoane publice cu vederi naţionaliste. Printre cei care l-au propus se numără Dan Puric, publicația Sputnik (principalul aparat de propagandă al Federației Ruse), dar și partidul AUR (în 2020).

Ruptura de AUR

La începutul anului 2022, George Simion, liderul AUR, i-a oferit funcţia de preşedinte de onoare al partidului. Mai târziu, în același an, Călin Georgescu s-a ales cu un dosar penal în anul 2022, pe fondul unei declarații prin care îi elogia pe foștii lideri legionari Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu. De atunci, s-a produs tot mai adânc ruptura de AUR, partid care anterior îl propusese de două ori pentru funcția de premier.

Călin Georgescu este considerat un apropiat al Rusiei, și nu de puține ori a făcut declarații ostile partenerilor României, prin declarații precum „Scutul de la Deveselu este o rușine diplomatică”.

Campania care l-a făcut să crească în sondaje

Georgescu a început să apară recent în sondaje, după o amplă campanie desfășurată pe internet. Publicațile Info Sud-Est și G4Media au relatat pe larg că apariția lui în sondaje vine după ce rețelele de socializare, cum ar fi TikTok, au fost inundate de tag-uri și comentarii venite din partea unor conturi care îl susțin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

BEC a decis în urmă cu câteva zile ca acestea să fie șterse, deoarece nu aveau marcajul/codul electoral obligatoriu. Totodată, sursele citate au scris și despre discursul „puternic antisemit, legionar, ”mesianic”, pro-rus și anti-Occident.” În podcasturile la care a participat, Călin Georgescu a afirmat că „nu este un candidat”, ci că ”este la nivelul unei chemări, unul pentru toți și noi toți cu Dumnezeu”. Totodată, el a avut și declarații anti-NATO, susținând că apartenența României la NATO nu-i oferă garanțiile de securitate de care țara are nevoie.

Ce avere are Călin Georgescu

Călin Georgescu deține un teren intravilan de 3.900 de metri pătrați în județul Brașov, cumpărat în anul 2022. La capitolul „clădiri”, Călin Georgescu a declarat același teren. Georgescu deține și o Toyota Yaris fabricată în 2022 și susține că are 264.000 de euro în depozite bancare.

La capitolul venituri, Călin Georgescu arată că a încasat în ultimul an 72.000 de lei drept salariu de la Facultatea de Științe a Universității din Pitești.

Articolul Călin Georgescu – ”bomba” care a zguduit România. Ce legături are cu AUR, Rusia și cum s-a promovat pe TikTok apare prima dată în Realitatea.md.