Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întrevedere cu șeful companiei rusești „Gazprom”, Alexei Miller. Părțile au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova (în regiunea transnistreană) în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt și au convenit să continue discuțiile pe acest subiect, întrucât nu a fost luată nicio decizie.
„În cadrul întâlnirii au fost discutate probleme actuale ale cooperării în sectorul gazelor. De asemenea, partea moldovenească a prezentat candidații pentru noua componență a Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”. Este vorba despre Dorin Junghietu pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație, Vadim Ceban pentru funcția de vicepreședinte, Eduard Calancea și Radu Mandraburca, pentru funcțiile de membru al Consiliului de Administrație. În viitorul apropiat, candidaturile respective vor fi supuse procedurii repetate de votare”, se arată într-un comunicat de presă.
De asemenea, cei doi au discutat și despre soluționarea datoriei Moldovagaz față de Gazprom.
Precizăm că, Ministrul Energiei, Victor Parlicov, s-a aflat în perioada 24-25 noiembrie curent, la Sankt Petersburg pentru convorbiri cu „Gazprom” despre continuarea livrărilor de gaze rusești în regiunea transnistreană, având în vedere că, la 1 ianuarie 2025, expiră un acord de tranzit prin Ucraina. De asemenea, Chișinăul și Moscova trebuiau să aprobe candidații propuși de Moldova pentru Consiliul de Administrație al SA „Moldovagaz”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Ministrul Energiei, Victor Parlicov, s-a întâlnit cu șeful Gazprom, Alexei Miller. Despre ce au discutat apare prima dată în Realitatea.md.