Unii consumatori din Bălți, au depistat că din robinet le curge apă verde. Potrivit reprezentanților Apă-Canal Bălți, totul din cauză, că unii cetățeni, pentru a se eschiva de la plata facturilor, se conectează ilegal la rețelele termice din oraș, transmite tvn.md.
„Consumatorii neloiali se conectează ilegal la rețetele termice, ca să capete apă caldă, astfel încălcând legea. Și această apă, deoarece robinetele se manevrează stângă-dreapta ajunge în aprovizionare. Oamenii au început să se plângă, iar la fața locului au intervenit echipele Apă-Canal Bălți și echipele ce se ocupă de rețelele termice și s-a demonstrat că în rețelele noastre este o astfel de apă. Încă odată, mă adresez cetățenilor noștri să nu facă aceste ilegalități, deoarece pune în pericol sănătatea consumatorilor noștri”, a declarat Vitalie Ungureanu, șeful Apă-Canal Bălți.
Bălțenii mai spun că au existat asemenea situații după deconectări, însă cea mai stringentă problemă rămâne în continuare apa ruginită, din cauza țevilor învechite.
„Știți când o fost așa? Când a fost stinsă apa, da. Poate și mai mult, poate și o săptămână în urmă, nu când acum a fost accidentul la Soroca, dar mai înainte. Eu beau din fântână, din robinet doar spăl vesela”, a afirmat un locuitor al orașului.
Consumatorii casnici din Bălți achită pentru apa potabilă 18,59 de lei/m3, iar cei noncasnici – 23,64 de lei/m3.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Conectarea ilegală la rețelele termice din oraș, le pune sănătatea în pericol. Apă verde în unele robinete din Bălți apare prima dată în Realitatea.md.