Marți, 26 noiembrie curent, Muzeul Național de Artă al Moldovei celebrează 85 de ani de la înființare. Cu această ocazie, Muzeului i s-a conferit titlul „Ordinul Republicii”.
Totodată, în semn de apreciere a meritelor deosebite în restaurarea bunurilor culturale, a performanțelor în valorificarea științifică și educativă a patrimoniului muzeal, precum și pentru contribuție substanțială la conservarea obiectelor cu valoare istorică și artistică, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a conferit titlul de Maestru în Artă mai multor angajați ai Muzeul Național de Artă al Moldovei: Svetlana Chiriac, Natalia Golenco, Elena Grigorașenco și Gheorghe Nicolăescu (restauratori ai operelor de artă) și Polina Kolomeet-Safronova.
Ministerul Culturii al Repubicii Moldova a apreciat rolul și importanța muzeului pentru salvgardarea patrimoniului muzeal, restaurarea și conservarea bunurilor culturale naționale și mondiale, și a mulțumit angajaților săi pentru activitatea expozițională prodigioasă, precum și pentru consecvența în promovarea artei și artiștilor autohtoni în țară și peste hotare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Muzeul Național de Artă al Moldovei a primit titlul „Ordinul Republicii”. Acesta marchează 85 de ani de activitate apare prima dată în Realitatea.md.