Aproape 13 milioane de lei vor fi alocați din Fondul de intervenție pentru sprijinirea comunităților afectate de intemperiile severe din lunile iunie-iulie 2024.
Decizia vine în urma ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale din 16 octombrie 2024, în cadrul căreia Ministerul Afacerilor Interne a propus alocarea sumei de 12.888.400 lei pentru restabilirea normalității în regiunile afectate.
„În urma ploilor torențiale cu grindină și vânt puternic, a fost grav afectată infrastructura rutieră ce face legătura între 9 localități din raionul Telenești. Totodată, structura locativă din satul Țaul, raionul Dondușeni, a suferit pagube semnificative: au fost avariate acoperișurile a 17 case individuale și ale unui bloc cu 5 etaje. De asemenea, două instituții de învățământ din municipiul Orhei au fost afectate, punând în pericol continuitatea procesului educațional pentru elevi”, menționează reprezentanții Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat de presă.
Prin acest proiect, se vor răspunde nevoilor urgente ale populației, punând un accent deosebit pe sprijinirea grupurilor vulnerabile. Fondurile vor contribui la repararea infrastructurii și la asigurarea siguranței și bunăstării cetățenilor afectați.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Circa 13 milioane de lei, alocați localităților afectate de intemperiile din vara acestui an apare prima dată în Realitatea.md.