Doi candidați la scrutinul prezidențial din România, din 24 noiembrie, au depus, miercuri, 27 noiembrie curent, la Curtea Constituțională cereri de anulare a rezultatelor din primul tur. Este vorba de Sebastian Constantin Popescu, candidat din partea Partidului Noua României și Cristian Terheș, candidatul Partidului Național Conservator Român.
În primul tur, Sebastian Constantin Popescu a obținut 14.683 voturi sau 0.16%, în timp ce pentru Cristian Terheș și-au dat votul 95.782 români.
Presa de peste Prut scrie că, potrivit Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, CCR „anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin”.
Nu se cunoaște, deocamdată, când vor fi examinate cele două cereri de către Înalta Curte a României.
Precizăm că pe 29 noiembrie începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care va avea loc pe 8 decembrie curent. De asemenea, pe 1 decembrie au loc alegerile parlamentare în România.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Potrivit datelor oficiale, Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor duela în turul doi al prezidențialelor care va avea loc pe 8 decembrie 2024. În primul tur, Geogescu a luat 22,95%, în timp ce Lasconi – 19,18 din sufragii.
OFICIAL! Georgescu și Lasconi vor lupta în turul II pentru funcția de președinte al României
Articolul Rezultatele alegerilor prezidențiale din România, contestate la Curtea Constituțională apare prima dată în Realitatea.md.