Un medic de pe ambulanță a țipat și a înjurat apropiații unei bolnave, după ce ar fi fost agresat. Incidentul a avut loc în raionul Ialoveni. Înainte de a intra în casă, acesta a început a striga și a trântit ușa în fața persoanei care filma. Motivul conflictului nu este deocamdată clar.
După ce filmulețul video a apărut pe rețele de socializare, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a venit cu o reacție.
„IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească s-a autosesizat în legătură cu apariția unui video pe rețelele de socializare, privind incidentul la deservirea solicitării ambulanței în localitatea Suruceni, raionul Ialoveni și comunică următoarele. Pentru elucidarea tuturor cicumstanțelor a fost inițiată ancheta de serviciu, concomitent cu cercetarea cazului de către organele de poliție sesizate la locul solicitării de către echipa de asistență medicală urgentă”, se arată în comunicatul emis de CNAMUP.
Totodată, instituția precizează că se detașează de orice comportament deviant eticii și deontologiei medicale în acordarea asistenței medicale de urgență la etapa de prespital.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Redacția Realitatea a solicitat o reacție de la Poliție în legătură cu acest caz, după care vorm reveni cu mai multe detalii.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Clip0223.mp4″ muted=”false”]
Articolul VIDEO „Voi ce v-ați a***t? Unde e pacienta”. Reacția CNAMUP, după ce un medic de pe ambulanță înjură apropiații victimei apare prima dată în Realitatea.md.