Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) își exprimă profunda îngrijorare față de campania de denigrare și hărțuire din ultima perioadă îndreptată împotriva Violinei Șpac, director al Consiliului de Administrație al ANRE. „Această campanie, inițiată de Sergiu Tofilat, se bazează pe informații trunchiate și interpretări eronate, care contravin principiilor transparenței și respectului reciproc într-o dezbatere publică”, scrie într-un comunicat de presă emis miercuri, 18 decembrie curent.
„ANRE a emis cu titlu de observație, în adresa Comisiei Economie, Buget și Finanțe a Parlamentului Republicii Moldova și Ministerului Energiei, opinia sa referitor la inițiativa legislativă privind administrarea externă a S.A. Moldovagaz și nu un aviz în sensul consultărilor publice pentru proiecte legislative, așa cum afirmă Sergiu Tofilat în declarațiile sale”, se menționează în primul rând în comunicatul Agenției.
Prezenta opinie reprezintă poziția oficială a întregului Consiliu de Administrație, în conformitate cu Legea nr. 174/2017 cu privire la energetică. Conform articolului 9, alineatul (8) din această lege, directorii Consiliului de Administrație au atribuții egale și reprezintă Agenția în raporturile externe.
„Respectiv, orice document emis în numele ANRE reprezintă viziunea comună a organului de conducere a instituției. Acțiunile de discreditare, inclusiv acuzațiile conform cărora opinia ar fi fost emisă fără justificare, reflectă o denaturare intenționată a atribuțiilor membrilor Consiliului de Administrație al ANRE. Emiterea de avize pentru proiectele sau propunerile legislative este o funcție esențială a instituției menită să asigure un cadru legislativ clar și predictibil. Scopul principal este de a expune punctul de vedere în raport cu alte instituții ale statului pe probleme de importanță și, într-un final, de a proteja pe de-o parte interesele consumatorilor, iar pe de alta, de a asigura fiabilitatea și siguranța funcționării sectorului energetic. Instituția condamnă hărțuirea nejustificată a doamnei Violina Șpac și solicită public domnului Sergiu Tofilat să înceteze acțiunile care prejudiciază atât persoanele vizate, cât și reputația ANRE”.
Agenția mai dezaprobă ferm „orice sugestie discriminatorie care neagă capacitatea unei femei de a avea o opinie valabilă asupra subiectelor complexe din sectorul energetic”.
„Astfel de afirmații perpetuează stereotipuri de gen și sunt inacceptabile într-o societate modernă. Pentru a elimina orice speculații, ANRE a publicat integral avizul referitor la propunerea legislativă a domnului Sergiu Tofilat pe site-ul oficial al instituției (îl găsiți aici). ANRE reafirmă angajamentul său pentru transparență, imparțialitate și reglementarea corectă a sectorului energetic, respingând ferm tentativele de politizare și discreditare a activității sale. Consiliul de Administrație al ANRE”, mai scrie în același comunicat.
Amintim că, expertul în energetică a declarat recent, în cadrul unei conferințe de presă la IPN, că în timpul activității sale în calitate de membru al Consiliului de Observatori al Moldovagaz, în perioada august 2023-decembrie 2024, a lansat mai multe inițiative în beneficiul populației și a scos la iveală diferite scheme din sectorul energetic. A propus reducerea salariilor membrilor Consiliului de Observatori. S-a referit și la licitațiile desfășurate de întreprindere și întreprinderile afiliate, precizând că a scos la iveală scheme de trucare a acestora. După mai multe investigații, a ajuns la concluzia că la licitațiile făcute de Moldovagaz venea un intermediar și nu distribuitorul oficial. În consecință, prețurile erau majorate. Notele informative în acest sens au fost transmise la SIS, fiind informat și ANRE. Cât despre revocarea sa din Consiliul de Observatori, a comentat că nu este decât o răfuială.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul ANRE, în apărarea Violinei Șpac, condamnă acuzațiile lui Sergiu Tofilat și le descrie drept „hărțuire sistemică” apare prima dată în Realitatea.md.