Sari la conținut

Directorul ASP se scuză, dar își apără angajații: „Alte instituții ale statului direct responsabile au comunicat prost”

  • de

Directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, instituție de al cărei cap s-au spart toate oalele în scandalul privind „beneficiar efectiv”, s-a scuzat în fața cetățenilor, dar și-a apărat colegii, venind cu o explicație despre cine, de fapt, a fost responsabil. „ASP este ultima instituție în acest lanț trofic! ASP nu face politicile pe spălarea banilor, nu a elaborat legea, nu a stabilit termenul-limită de depunere, nu stabilește regulile de declarare a beneficiarilor și nici măcar nu stabilește mărimea contravențiilor. ASP este desemnată ca instituție responsabila de aceste înregistrări inițiale”, menționează el într-o postare publicată miercuri, 18 decembrie curent, pe rețelele sociale. 

„Din păcate zilele astea „beneficiari efectivi” a devenit cuvânt de ocară. Foarte mulți de aici m-au menționat cu tot cu ASP la pachet, majoritatea cu cuvinte nu tocmai de lauda și majoritatea covârșitoare pe bună dreptate. Sincer cred ca toți cei care și-au exprimat nemulțumirea, inclusiv cei care nu au reușit să și le exprime public și cei care au stat în rând ultimele zile la ASP merita scuzele de rigoare, de la mine, de la ASP și cel puțin o explicație de ce și cum s-a ajuns la această situație, puțin spus, jenantă”, s-a scuzat Mircea Eșanu.

În opinia sa, termenul de 18 luni pentru ca 160 mii de unități de drept din țară să facă declarațiile privind beneficiarul efectiv a fost unul „optimist”.

„În mod special, când alte instituții ale statului direct responsabile de domeniu au comunicat prost și insuficient: ce e cu această lege, de ce este nevoie de această declarație, de ce acesta amenda e așa de mare, atenție amendă (!), cum ne asiguram ca îi targetam pe cei rău intenționați, cum să facem ca să nu sufere majoritatea bine intenționată a oamenilor de afaceri sau a ONG-uri care nu au treabă cu spălarea banilor și finanțarea terorismului, să facă acest proces de declarare pe înțelesul tuturor, să încurajeze personale să facă aceste operațiuni din timp, să nu lase ambiguități în proceduri și să lase registratori ASP să deducă sau să ghicească în cafea ce să le spună celor care vin după răspunsuri și servicii”, a abordat el.

Potrivit acestuia, în flux normal de adresare, ASP ar fi reușit să se descurce și să recepționeze toate declarațiile.

„Așa moldovenii au aflat despre beneficiarul efectiv de pe Facebook. Pe ultima sută de metri. Mărimea potențialii amenzii a „ajutat” nespus! În aceasta perioadă de 18 luni, de la aprobarea legii ASP, peste 61% din companiile active au înregistrat beneficiarii efectivi. Deci la multe din companii a ajuns informația comunicata și de la ASP, SFS, instituțiile bancare. Dar din păcate nu la toți! Când în mai puțin de o săptămână am avut o creștere de x26 a celor care au venit sau trimis cererile si declarațiile de beneficiari efectivi – ASP pur si simplu nu a mai făcut față fizic. Poșta electronică – plină până la refuz in doar 3 zile (chiar și cu spațiu majorat în două rânduri)”, a mai explicat directorul ASP.

Amintim că termenul-limită a fost extins în toiul scandalului. Anterior, era 1 ianuarie 2025, acum – 31 decembrie 2025.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Directorul ASP se scuză, dar își apără angajații: „Alte instituții ale statului direct responsabile au comunicat prost” apare prima dată în Realitatea.md.