Președintele reales al Statelor Unite, republicanul Donald Trump, a declarat luni că toată lumea, de la jurnaliști și patroni de mari companii până la lideri de stat, vrea să-l vadă și să-i fie prietenă de când a câștigat alegerile, pe 5 noiembrie, relatează AFP, potrivit news.ro.
„În timpul primului meu mandat, toată lumea se lupta cu mine. În acest mandat, toată lumea vrea să fie prietenă cu mine”, a notat Trump.
Luni, miliardarul în vârstă de 78 de ani a fost fericit să mai adauge un nume pe listă, spunând că s-a văzut şi cu şeful Google, Sundar Pichai, şi cu directorul executiv al Apple, Tim Cook.
„Şi îl vom avea pe Jeff Bezos de la Amazon care vine săptămâna aceasta (…). Avem o mulţime de mari patroni, cei mai mari patroni, cei mai mari bancheri, toată lumea sună”, a asigurat republicanul, repetând că este „complet opusul” a ceea ce a trăit înainte de primul său mandat la Casa Albă, din 2017 până în 2021. Acest prim mandat a lăsat o impresie de improvizaţie permanentă.
Şeful gigantului farmaceutic Pfizer, Albert Bourla, a făcut deplasarea la Mar-a-Lago, iar când Donald Trump a fost invitat recent să sune clopotul care marchează începutul tranzacţiilor pe Wall Street, alte nume mari din lumea afacerilor au fost prezente.
Şi demnitarii străini se adună la reşedinţa din Florida, epicentrul noii puteri.
Unii erau susţinători ai republicanilor, precum premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele argentinian Javier Milei. Dar au fost văzuţi, de asemenea, premierul canadian Justin Trudeau şi noul şef al NATO, Mark Rutte, fiecare dintre aceştia având motive să fie preocupat de viitoarele decizii ale preşedintelui ales.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Trump se laudă că toți vor să-i fie prieteni acum, spre deosebire de 2016, când a câștigat primul mandat la Casa Albă apare prima dată în Realitatea.md.