„Toți cei demiși au avut partea lor de vină”, declară președinta Maia Sandu, cu referire la revocările făcute de prim-ministrul Dorin Recean în privința ministrului Energiei, Victor Parlicov, a șefului Energocom, Victor Bînzari și a membrului Consiliului de Observatori al Moldovagaz, Sergiu Tofilat. Într-o conferință de presă, șefa statului spune că a fost anunțată de vizita pe care a făcut-o Parlicov și că acest lucru a fost necesar.
„Am fost la curent cu această plecare și cred că această plecare a fost necesară, pentru că avem un contract cu Gazprom și era important să aflăm dacă ei își vor onora obligațiunile contractuale. Din păcate, nu am primit un răspuns clar și presupunem că nu vom primi gaze naturale de la 1 ianuarie”, a spus Maia Sandu.
A lipsit o coordonare, a mai adăugat președinta, sugerând motivul acestor demisii.
„Consider că toți cei demiși au avut partea lor de vină. Nimeni nu știe cum vor fi prețurile, mâine, peste o lună sau peste două. Eu cred că toți au avut intenții bune, dar ce s-a întâmplat până la urmă, fiecare a fost cu părerea lui de expert, însă a lipsit o coordonare”, a mai adăugat Sandu.
La aceeași conferință, președinta țării a criticat și Gazpromul pentru că nu-și îndeplinește obligațiunile contractuale și nu intenționează să livreze gaz pe malul stâng al Nistrului, chiar dacă vorbim despre rute alternative.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Maia Sandu comentează vizita lui Victor Parlicov la Gazprom: „A fost necesară!” apare prima dată în Realitatea.md.