Sari la conținut

Lemnele din pădure sunt gratuite? Un bărbat din Briceni a fost amendat pentru tăiere ilegală de copaci

  • de

Iarna a sosit, iar moldovenii continuă să taie copacii ilegal pentru a-i pune foc și a se încălzi. Inspectorii de mediu au identificat un nou caz, de data aceasta în raionul Briceni.

Astfel, un șofer care transporta în camion lemne pentru foc s-a dovedit că nu avea niciun act de proveniență. Conform legii, șoferul a fost amendat, iar lemnele i-au fost confiscate.

„Inspectoratul pentru Protecția Mediului reiterează importanța respectării normelor legale privind exploatarea și transportul resurselor naturale. Publicul este îndemnat să semnaleze orice activitate suspectă legată de tăierea sau transportul ilegal de lemn, contribuind astfel la protejarea patrimoniului natural al țării”, transmite Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Potrivit aceleiași surse, aceste acțiuni fac parte dintr-un plan extins de prevenire și combatere a infracțiunilor de mediu, având ca scop protejarea biodiversității și gestionarea durabilă a resurselor naturale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!


Articolul Lemnele din pădure sunt gratuite? Un bărbat din Briceni a fost amendat pentru tăiere ilegală de copaci apare prima dată în Realitatea.md.