Aura Șova este câștigătoarea trofeului Vocea României 2024 și a premiului de 100.000 de euro. Concurenta a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă, iar Lara Fabian i-a înmânat trofeul, potrivit presei de peste Prut.
Marea finală a emisiunii Vocea României 2024, desfășurată vineri, 20 decembrie, a adus pe scenă patru concurenți talentați care au luptat pentru marele premiu și trofeul râvnit: Aura Șova din echipa Tudor Chirilă, Narcisa Badea din echipa Irina Rimes, Raluca Moldoveanu din echipa Horia Brenciu & Theo Rose și Robert Lukian din echipa Smiley.
Publicul a fost cel care a decis câștigătorul. Pe locul al doilea s-a clasat Robert Lukian, urmat de Raluca Moldoveanu pe locul al treilea și de Narcisa Badea, care a ocupat locul al patrulea.
Aura Șova are 26 de ani și este arhitectă, descoperind pasiunea și talentul la muzică de la părinți, conform protv.ro. Ea a ales profesia de arhitect pentru a-și îndeplini visul de a construi un azil pentru bătrâni. În prezent, cântă într-o trupă la evenimente private.
Antrenorul Tudor Chirilă se află la al şaptelea trofeu câștigat la Vocea României.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Câștigătorul Vocea României 2024. Cine a plecat acasă cu premiul de 100.000 de euro apare prima dată în Realitatea.md.