Sari la conținut

VIDEO Discursul de inaugurare al președintei: Moldova, în bătaia vântului, nu zboară ca o frunză, ci rezistă urgiei

  • de

Maia Sandu a descifrat în discursul de inaugurare ce înseamnă primele literele Moldova și a mulțumit pentru încrederea pe care i-au acordat-o cetățenii. Potrivit șefei statului, numele țării noastre vine de la Moștenire, Optimism, Dezvoltare, Organizare, Voință și Ambiție, iar statul rezistă în timpuri nesigure, făcând față provocărilor.

Președinta a făcut referire la războiul din Ucraina, pandemie, crize economice și energetice, dar și la integrarea europeană a Moldovei. În același timp, Sandu a îndemnat cetățenii să fie mândri că au ales „partea bună a istoriei”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Mi-ați acordat încrederea pentru a continua un drum pe are l-am început împreună acum patru ani. Primesc acest mandat cu smerenie și determinare. Patru ani în urmă am promis vremuri bune, a fost o promisiune sinceră, însă vremurile s-au dovedit a fi de restriște. Moldova s-a pomenit în mijlocul unor crize regionale și globale, dar toate aceste crize pălesc în fața războiului de la hotarul nostru.

Am rămas uniți și am mers hotărâți înainte. Am reușit să păstrăm pacea și să ne păstrăm democrația. Mulțumesc tutor pentru patriotism, curaj, unitate. Pentru omenie și generozitate. Putem fi mândri că am reușit să fim de partea bună a istoriei.

Mesajul meu de astăzi este unul optimist. Moldova este inspirație pentru alții în timpuri nesigure. Moldova stă în bătaie vântului, dar nu zboară ca o frunză, ci rezistă cu determinare să treacă urgia.

Moștenirea noastră după acest mandat este aspirația noastră. Moldova în Uniunea Europeană, în pace și bunăstare. Văr rog, vă invit, vă chem. Împreună putem reuși. Țara contează și trebuie să o ajutăm să reușească”, a declarat președinta, după ce a depus jurământul de inaugurare.

Președinta a depus jurământul și a început oficial să își exercite al doilea mandat prezidențial, după ceremonia de inaugurare care a avut loc în dimineața de 24 decembrie, la Palatul Republicii, unde s-au adunat mai mulți oficiali și personalități din țară.

Articolul VIDEO Discursul de inaugurare al președintei: Moldova, în bătaia vântului, nu zboară ca o frunză, ci rezistă urgiei apare prima dată în Realitatea.md.