Evreii din întreaga lume sărbătoresc, în perioada 25 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025, Hanuka, cunoscută ca „Sărbătoarea luminilor” sau „Crăciunul evreilor”.
Hanuka este sărbătoare care celebrează minunea uleiului Menorei, care a ars timp de opt zile cu doar o singură cană de ulei pur ce ar fi ajuns în mod normal pentru o singură zi.
Potrivit tradiției, evreii se adună în familii, în jurul unui sfeşnic cu opt braţe, în care se aprind opt lumânări. Există obiceiul ca acest candelabru, numit hanukia, să fie aşezat în pragul uşii sau la fereastră, o cale pentru evrei de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu restul comunităţii în mijlocul căreia trăiesc. Copiilor li se dau bani. De asemenea, se obişnuieşte ca aceştia să se joace cu un titirez, pe ale cărui laturi sunt iniţialele Nes Gadol Haia Şam, adică Minune mare a fost acolo.
La Chișinău, joi, 26 decembrie curent, va avea loc o ceremonie oficială de aprindere a lumânărilor pe strada pietonală din centrul orașului. Evenimentul va începe la 15:30, iar RLIVE TV și RLIVE.MD vor transmite în direct ceremonia.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Pe teritoriul Republicii Moldova trăiesc în jur de 5.000 de evrei.
Articolul Evreii sărbătoresc în aceste zile Hanuka apare prima dată în Realitatea.md.