78 de judecători, 108 procurori trei membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), vor primi compensații pentru cheltuielile de transport sau chirie. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în a doua lectură de deputați. Garanțiile sunt oferite pentru funcționarii care muncesc într-o altă localitate decât cea în care își au domiciliul. De aceste facilități vor putea beneficia și judecătorii și procurorii care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), inclusiv ai organelor specializate ale acestora.
„În nota de fundamentare a proiectului de lege se menționează că proiectul de modificare a cadrului normativ a fost elaborat în contextul în care a început procesul de reorganizare a hărții instanțelor judecătorești și a procuraturilor, care presupune fuzionarea treptată a sediilor judecătoriilor și, respectiv, adaptarea sediilor procuraturilor la harta revizuită. În aceste condiții, mai mulți judecători și procurori vor fi nevoiți să activeze într-o altă localitate decât cea în care își au domiciliul.
Astfel, judecătorii și procurorii vor putea beneficia de compensarea cheltuielilor de transport tur-retur sau de închiriere a spațiului locativ, în cazul în care localitatea în care vor accepta să își desfășoare activitatea va fi la o distanță de cel puțin 20 de kilometri de localitatea în care își au domiciliul. Prevederile legii nu se vor aplica procurorilor care activează în municipiul Chișinău. Condițiile și metodologia de calcul a compensării lunare urmează să fie reglementate prin hotărâre de Guvern. Totodată, pentru că resursele financiare ale bugetului de stat sunt limitate, se va stabili un plafon maxim pentru cuantumul compensației, care va fi de 4 500 de lei”, se arată în nota informativă a Parlamentului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, urmare a recepționării unor demersuri atât din partea judecătorilor și procurorilor, cât și din partea membrilor CSP și CSM. Printre argumentele invocate figurează necesitatea de a identifica un mecanism de stimulare a candidaților la funcțiile de procurori și judecători de a accepta numirea în funcție în localitățile mai îndepărtate de municipiul Chișinău.
Articolul Judecători, procurori, membri ai CSM și CSP, vor primi compensații pentru cheltuielile de transport sau chirie apare prima dată în Realitatea.md.