Coruri, ansambluri profesioniste, zeci de copii și familii au făcut rând la poarta „palatului” lui Emilian Crețu, în ajunul Crăciunului pe stil nou. Acesta a primit peste 200 de colindători până aproape de miezul nopții, scrie cancan.md
Colindătorii au stat cuminți în rând după poartă, până le-a venit rândul să intre în casa influencerului. Aceștia s-au pregătit ca la carte, cu versuri personalizate pentru gazdă, au jucat spectacole chiar în antreul casei lui și i-au adus aminte de cele mai frumoase tradiții de Crăciun.
A doua zi după maratonul de colinzi, Emilian Crețu a zburat la Paris, unde a susținut un concert pentru diasporă chiar în ziua de Crăciun. La palatul lui de la Chișinău însă colindătorii continuau să vină, însă nu avea cine să-i primească de această dată.
Deși a savurat spectacolul din casa lui în ajun de Crăciun, Crețu recunoaște că e sătul nu glumă de colinzi și în curând nu va mai avea chef să le asculte. Actorul a glumit că-i părea rău în acea seară că nu are vreun dulău în curte, ca să-i mai alunge pe unii. Pe lângă toate acestea, actorul a menționat într-un story că ar fi scos din buzunar vreo sută de mii de lei pentru colindătorii din ajunul Crăciunului, chiar dacă ar fi pregătit aproximativ 30-40 de mii de lei.
Vedeți mai jos o parte din spectacolul de colinzi dat la Emilian acasă în ajun de Crăciun.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/colindatori-la-emilian-cretu.mp4″ muted=”false”]
Articolul Nimeni nu a mai primit atâția colindători! Peste 200 au stat în rând la poarta lui Emilian Crețu ca să-l colinde apare prima dată în Realitatea.md.