Sari la conținut

Un avocat și clientul său au ajuns pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Ce riscă aceștia

  • de

Un avocat și clientul său au ajuns pe banca acuzaților, fiind învinuiți de trafic de influență, informează procurorii anticorupție. Cauza penală a fost inițiată în martie 2023 de către Centrul Național Anticorupție, ulterior fiind transmisă Procuraturii Anticorupție.

„Pe parcursul anilor 2021-2022, avocatul a pretins și primit 4 000 de euro de la un client (care s-a autodenunțat), pretinzând că poate influența procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău și judecătorii din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani pentru a-l ajuta să evite pierderea dreptului de a conduce, în cazul unui proces de conducere sub influența alcoolului.

În decembrie 2022, avocatul a contactat din nou clientul, afirmând că poate influența decizia Curții de Apel Chișinău într-un alt proces, în care clientul său fusese anunțat în căutare pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea. Avocatul a solicitat 4 500 de euro pentru a obține anularea deciziei de anunțare în căutare, iar în februarie 2023 a primit 2 250 de euro, o parte din suma solicitată.

De asemenea, în ianuarie 2023, avocatul a pretins și primit între 500 și 600 de euro pentru a influența funcționarii din cadrul Biroului de Probațiune Chișinău să nu îndeplinească acțiuni de asigurare a executării pedepsei de 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, de către un alt client, acuzat la rândul său de cumpărare de trafic de influență”, informează PA.

Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru infracțiunea comisă (art. 326 alin.(1) din Codul penal), legea prevede o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 lei sau cu închisoare de până la 6 ani, iar pentru (art. 326 alin.(11) din Codul penal) legea prevede aceeași amendă cu închisoare de până la 3 ani.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Articolul Un avocat și clientul său au ajuns pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Ce riscă aceștia apare prima dată în Realitatea.md.