Gestul fatal al unui conducător de tren a provocat întârzieri masive în sistemul feroviar din Franța, relatează France 24.
Parchetul din Melun, un oraș situat la sud-est de Paris, în regiunea Île-de-France, a comunicat că, aparent, mecanicul s-a aruncat din trenul în mișcare. Cadavrul său a fost descoperit ulterior lângă șine.
În lipsa unei persoane care să opereze comenzile, mecanismul automat de urgență al trenului a intrat în funcțiune, determinând oprirea automată a garniturii feroviare, potrivit autorităților. O anchetă privind circumstanțele decesului este în curs de desfășurare, a anunțat poliția.
Societatea Națională a Căilor Ferate din Franța, SNCF, a confirmat decesul mecanicului, menționând că acesta „s-a sinucis în timp ce trenul era în mișcare”. Nu a existat nicio amenințare la adresa siguranței pasagerilor din tren sau a serviciilor din restul rețelei feroviare, susține SNCF.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Aproximativ 10 trenuri de mare viteză, TGV, au avut întârzieri de până la cinci ore, după sinuciderea conducătorului de tren.Circa 3.000 de pasageri au fost afectați de întârzierile consemnate în serviciile feroviare dintre Paris și sud-estul Franței.
Articolul Un mecanic de tren a sărit din mers și a provocat o criză care a afectat mii de pasageri, în Franța apare prima dată în Realitatea.md.