De Revelion, în capul meselor festive, alături de bucatele gustoase, stau spumantele. În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), a pregătit o serie de recomandări utile pentru consumatorii care vor alege să pună pe masa de sărbători o sticlă de vin efervescent.
Potrivit specialiștilor, vinurile efervescente se clasifică după următoarele categorii: vin spumant, vin spumant de calitate, vin spumant de calitate de tip aromat, vin spumos, vin petiant și vin perlant. Iată câteva detalii:
„Totodată, un alt aspect important în alegerea unui vin efervescent este concentrația în masă a zaharurilor. Astfel, vinurile spumante, vinurile spumante de calitate, vinul spumant de calitate de tip aromat și vinul spumos, se clasifică în: brut natur, extra brut, brut, extra sec, sec, demisec, demidulce, iar vinurile petiante și perlante sunt clasificate în: sec, demisec, demidulce și dulce. ANSA recomandă consumatorilor să fie atenți la conținutul de zahăr în băuturile efervescente și să aleagă un spumant cu un nivel redus de zaharuri de maxim 12 g/dm3 (brut natur, extra brut, brut).
În același timp, este foarte importantă temperatura de servire a unei băuturi efervescente. În funcție de culoare, cele albe și roze se vor savura la o temperatura de 8-10 grade C, cele roșii la 12 – 14 grade C, iar pentru a permite șiragului de bule să perleze fin, se recomandă de a servi aceste băuturi în pahare de tip „flute””, se arată în mesajul ANSA.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
IMPORTANT! Cum se deschide corect o sticlă de vin spumant: Sticla trebuie deschisă cu mișcări circulare și, apropo, trebuie rotită anume sticla și nu dopul, așa cum se face de obicei!
„Un indicator de calitate este perlarea. Bulele mici și persistente sunt un indiciu al calității vinului. Acestea apar frecvent în vinurile produse prin metoda tradițională, care implică o a doua fermentare în sticlă. Perlarea care durează mai mult timp în pahar sugerează un vin spumant de calitate. Perlarea ajută la eliberarea aromelor din vin, amplificând notele fructate, florale sau de patiserie. O perlare constantă accentuează prospețimea și intensitatea”, precizează ANSA.
Pe lângă aceste recomandări importante, specialiștii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă consumatorii să procure vinuri efervescente doar din locuri autorizate de către ANSA:
- Să aleagă vinurile efervescente limpezi, fără impurități și/sau sedimente;
- Să evite produse vândute în străzi (portbagajele mașinilor”, pe carosabil), chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic decât în unitățile comerciale;
- Să verifice concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă;
- Vinurile spumante fără alcool, așa zise „pentru copii”, conțin coloranți și aromatizanți care pot fi periculoși pentru sănătatea copiilor!
În același context, cetățenii sunt îndemnați să consume băuturile alcoolice moderat.
Articolul ANSA, îndemn pentru cetățeni: Informați-vă despre spumantul ales și consumați băuturi alcoolice moderat! apare prima dată în Realitatea.md.