Sari la conținut

Apelul Maiei Sandu către moldoveni, în criză energetică: „Mici schimbări în obiceiurile zilnice pot avea impact mare”

  • de

Într-o postare recentă pe rețelele sociale, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj important cetățenilor, făcând apel la solidaritate și responsabilitate în contextul crizei energetice. Șefa statului a subliniat că Guvernul depune eforturi semnificative pentru a asigura livrarea de energie electrică și gaze naturale, dar și pentru a sprijini persoanele cu venituri mici să-și achite facturile.

„Mici schimbări în obiceiurile noastre zilnice pot avea un impact mare”, a spus Maia Sandu, oferind câteva sfaturi simple pentru reducerea consumului de energie. Printre recomandări se numără evitarea utilizării simultane a mai multor echipamente electrice, stingerea luminilor în camerele nefolosite și scoaterea din priză a aparatelor care nu sunt utilizate.

Un alt punct important menționat de președintă este reducerea consumului în orele de vârf – dimineața între 7:00 și 11:00, dar și seara între 18:00 și 23:00. „Reducem cu un grad temperatura aparatului de aer condiționat – este un pas mic pentru fiecare, dar unul mare pentru comunitate”, a adăugat aceasta.

Apelul vine într-un moment în care Republica Moldova se confruntă cu o criză energetică, iar facturile tot mai mari pun presiune pe bugetele familiilor. Maia Sandu a evidențiat importanța solidarității și a unității naționale: „Moldova a demonstrat mereu că este mai puternică atunci când suntem solidari”.

Tot vineri, 27 decembrie curent, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) s-au întrunit în ședință, aprobând o serie de măsuri pentru „continuitatea aprovizionării consumatorilor cu energie electrică”, precum și pentru a reduce consumul ei.

Transnistria este la un pas de a rămâne fără gaze rusești, iar Chișinăul – fără energie electrică, după ce acordul dintre Ucraina și Rusia privind tranzitul gazului rusesc către Europa nu va mai fi valabil de la începutul anului viitor. Actualul contract cu Gazprom prevede livrări până la granița Republicii Moldova. Deși ompania rusă susține că este gata să livreze gazul prin rute alternative, totuși invocă achitarea pretinsei datorii de 709 milioane de dolari, sumă care nu a fost confirmată de auditul realizat de Republica Moldova, dar al cărui rezultat nu este recunoscut de aceasta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Apelul Maiei Sandu către moldoveni, în criză energetică: „Mici schimbări în obiceiurile zilnice pot avea impact mare” apare prima dată în Realitatea.md.