Poliția de Frontieră continuă tradiția începută acum patru ani prin organizarea Caravanei de Crăciun. Campania este o inițiativă care are scopul dea a apropie și a îndemna la fapte bune.
„Caravana de Crăciun a mobilizat și în acest an toate Direcțiile regionale – Nord, Sud, Est și Vest, Centru– care au participat activ pentru a aduce zâmbete și speranță celor care au nevoie de sprijin. Colegii noștri s-au implicat cu suflet, dovedind că sărbătorile nu sunt doar despre a primi, ci mai ales despre a oferi”, se menționează într-un comunicat de presă.
Această acțiune nu este o obligație profesională, ci o datorie morală. Pentru noi, fiecare cadou oferit, fiecare zâmbet adus pe chipurile celor pe care i-am ajutat reprezintă un simbol al empatiei și al valorilor pe care le promovăm: generozitate, solidaritate și fapte bune.
Anul acesta, Caravana a trecut pe la familii în dificultate, copii care visează la magia sărbătorilor și angajați ai Poliției de frontieră care trec prin momente mai dificile. Fiecare întâlnire a fost o lecție de viață, un prilej de a ne aminti ce înseamnă să fii acolo pentru ceilalți, mai ales acum, în prag de sărbători.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Daruri de sărbători pentru familiile defavorizate din țară. Campania, lansată de Poliția de Frontieră apare prima dată în Realitatea.md.