Sari la conținut

Răspunsul lui Putin la întrebarea dacă va câștiga războiul: „Cred în Dumnezeu”

  • de

Vladimir Putin și-a declarat credința în Dumnezeu ca răspuns la o întrebare despre sfârșitul „operațiunii militare speciale” din Districtul Militar de Nord, relatează publicația rusească Life. Liderul de la Kremlin a amenințat din noul cu rachetele Oreșnik.

La un eveniment de presă, organizat joi, 26 decembrie, după summitul Uniunii Europene Eurasiatice, Vladimir Putin a fost întrebat de jurnalistul pro-Kremlin Aleksandr Iunașev dacă crede că „operațiunea militară specială se va încheia în 2025, cu victoria Rusiei“.

Putin a răspuns că „are informații complete despre progresul operațiunii militare”. În plus, liderul de la Moscova a spus: „Eu cred în Dumnezeu și Dumnezeu este cu noi”.

Vladimir Putin a comentat și informațiile despre intențiile echipei președintelui ales al SUA, Donald Trump, de a îngheța ostilitățile: „Noi ne străduim să punem capăt conflictului”.

Președintele a precizat că, deși Rusia salută orice inițiative care vizează rezolvarea conflictului, „sunt sceptic privind previziunile excesiv de optimiste”.

Federația Rusă poate reutiliza sistemul de rachete hipersonice Oreșnik, „dar va folosi această capacitate când va fi necesar”.

„Nu este un secret și nu îl ascundem. Am spus: încă nu avem multe sisteme Oreșnik. Nu ne grăbim să le folosim, pentru că aceste arme sunt puternice, sunt concepute pentru a rezolva anumite probleme”, a adăugat Putin, potrivit libertatea.ro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rusia a folosit pentru prima dată racheta Oreșnik pentru a lovi orașul ucrainean Dnipro la sfârșitul lunii noiembrie, ca răspuns la utilizarea de către Kiev a rachetelor cu rază lungă de acțiune furnizate de Franța, Statele Unite și Marea Britanie pentru a lovi ținte din Rusia.

Articolul Răspunsul lui Putin la întrebarea dacă va câștiga războiul: „Cred în Dumnezeu” apare prima dată în Realitatea.md.