Elon Musk a făcut o postare în care promovează Ozempic, medicamentul antidiabetic controversat și costisitor, utilizat de vedetele din Hollywood ca o soluție rapidă pentru pierderea în greutate. Acest medicament este aprobat de Food and Drug Administration pentru tratarea diabetului, însă poate avea efecte adverse severe. Costul pentru o lună de tratament se ridică la aproximativ o mie de dolari, transmite antena3.ro.
Cel mai bogat om din lume a postat pe contul său de X o fotografie în care apare îmbrăcat în Moș Crăciun, în fața unui brad de Crăciun, evidențiind noua sa siluetă, de care este mândru. Titlul postării este „Moș Crăciun Ozempic”, adică Moș Crăciun în varianta Ozempic, denumirea antidiabeticului aprobat de agenția de medicamente dar la care puțini oameni au acces, în condițiile în care un pachetul suficient pentru o lună costă aproximativ mii de dolari.
La vârsta de 53 de ani, Musk a menționat că, de fapt, folosește un alt medicament, Mounjaro, care are aceeași substanță activă ca Ozempic, dar cu „efecte secundare mai reduse și o eficiență mai mare”.
Postarea sa a generat peste treizeci de milioane de vizualizări, atrăgând atât susținători, cât și critici, în special din partea celor care subliniază pericolele promovării medicamentelor antidiabetice ca soluții rapide pentru slăbire, conform publicației La Repubblica.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Ozempic s-a dovedit eficient în controlul greutății și în gestionarea diabetului de tip 2, însă poate provoca reacții adverse severe, precum probleme intestinale, greață, vărsături și, în cazuri rare, paralizie stomacală. Aceleași efecte au fost raportate și pentru Mounjaro. Popularitatea acestor medicamente a dus la creșterea disponibilității unor variante de tablete neaprobate, care pot fi cumpărate online fără rețetă.
Musk a pledat de mult pentru extinderea utilizării inhibitorilor Glp-1 în combaterea obezității, o poziție care contrazice opiniile lui Robert Kennedy Jr, nominalizat de Donald Trump pentru a conduce sistemul medical, care susține că cea mai bună dietă se obține prin consumul de alimente sănătoase cu moderație.
Articolul Scandal în SUA după ultima postare a lui Elon Musk. Acesta promovează un controversat medicament de slăbit apare prima dată în Realitatea.md.