Sari la conținut

Cerealele, importate prin licență până la mijlocul verii. Guvernul: Reglementarea urmărește protejarea fermierilor

  • de

Grâul, porumbul și floarea-soarelui vor fi importate în Republica Moldova în bază de licență până pe 30 iunie 2025. Decizia a fost aprobată, pe 30 decembrie 2024, în cadrul ședinței cabinetului de miniștri.

Conform autorităților, reglementarea va proteja fermierii locali și va menține stabilitatea pieței agricole, în contextul provocărilor din sectorul alimentar. Responsabilii din cadrul Guvernului precizează că instrumentul, aplicat începând cu 2023, a prevenit un surplus de importuri, în special din Ucraina, la prețuri mai mici, care ar fi dus la scăderea valorii produselor locale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Mecanismul a garantat accesul prioritar al companiilor de procesare la materia primă locală, ceea ce a permis fermierilor să-și comercializeze produsele la prețuri competitive și le-au protejat veniturile și investițiile”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții Executivului.

De la începutul lunii decembrie curent, stocurile de grâu, porumb și floarea-soarelui sunt suficiente pentru a satisface toate necesitățile interne în următoarele luni. Republica Moldova deține 290.000 de tone de grâu, 662.000 de tone de porumb și peste 249.000 de tone de floarea soarelui.

Fermierii au cerut de mai multe ori autorităților să prelungească mecanismul de licențiere a importului de cereale, amenințând cu proteste. Conform lor, măsura ar fi una primordiale, pentru a-i sprijini pe agricultorii care au suferit de secetă și au suportat pierderi financiare.

Articolul Cerealele, importate prin licență până la mijlocul verii. Guvernul: Reglementarea urmărește protejarea fermierilor apare prima dată în Realitatea.md.