Sari la conținut

Un parc din Ialoveni va purta numele actualului primar. Toți consilierii ar fi votat „DA”

  • de

Un parc din orașul Ialoveni va purta numele actualului primar, Sergiu Armașu. O decizie în acest sens a fost aprobată de consilierii locali. Potrivit presei, este vorba despre parcul de pe strada Mihai Viteazul (Teatrul de Vară), construit în cadrul unui proiect de revitalizare urbană, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru și susținut financiar de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Proiectul a avut un buget total de peste 11,7 milioane de lei, inclusiv o contribuție din partea orașului Ialoveni.

Proiectul de decizie pentru denumirea parcului a fost propus de consilierul Nicolae Stegărescu, având la bază „inițiativa locuitorilor orașului Ialoveni” și un „set de demersuri semnate”.

Presa mai scrie că decizia atribuirii parcului numelui actualului primar are loc „în semn de înaltă gratitudine și drept expresie de recunoaștere, apreciere a contribuției valoroase în dezvoltarea orașului Ialoveni, aduse dlui Sergiu Armașu, remarcabilă personalitate”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sergiu Armașu se află la cel de-al treilea mandat de primar al orașului Ialoveni. Acesta a candidat independent în anul 2015 și 2019, iar la alegerile din 2023 a candidat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate.

Articolul Un parc din Ialoveni va purta numele actualului primar. Toți consilierii ar fi votat „DA” apare prima dată în Realitatea.md.