Sari la conținut

Borșul scăzut, o mâncare tradițională care încheie sărbătorile de iarnă. De ce te face fericit?

  • de

Borșul scăzut este o mâncare pentru refacerea organismului după mesele copioase de sărbători. Invitatele emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV, inginerul tehnolog Maria Macari și medicul gastroenterolog Angela Peltec au vorbit despre calitățile borșului scăzut, preparat tradițional care îmbină în sine energia și purificarea, atât necesare pe timp de iarnă.

Maria Macari a spus că acest fel de mâncare s-a perfecționat de-a lungul anilor, ca să ajungă astăzi la cea mai simplă rețetă.

„Borșul scăzut este o mâncare din costiță de porc, cu puțină carne și slănină, pregătit cu un strat de varză murată care, dacă e prea sărată, se ține un pic în apă. Se toarnă apă clocotită peste ele și se lasă la foc încet vreo două-trei ore, se mai adaugă un morcov și ceapă după care se pune pastă de roșii puțin prăjită pentru a-i deschide gustul și a-i da culoare și se mai lasă la foc vreo 20 de minute până cade carnea de pe oase”, a menționat inginerul tehnolog.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Medicul Angela Peltec a adăugat că borșul scăzut se prepară la foc domol, mai multe ore la rând, pentru o savoare deosebită. Combinația dintre carnea de porc și varza murată ajută la procesul de digestie și oferă mesenilor stare de satisfacție.

„Este o mâncare specială, foarte grasă pregătită pentru zilele de iarnă când organismul are nevoie de mai multă energie. Varza murată care conține multă sare este al doilea element important din această mâncare. Sarea acționează și ca un antidepresant foarte bun pe timp de iarnă și compensează lipsa soarelui într-o perioadă a anului cu zile scurte care provoacă o depresie sezonieră”, a menționat Angela Peltec.

Doctorul a atras atenția persoanelor cu anumite probleme de sănătate să consume moderat mâncăruri care conțin cantități mari de sare, în special hipertensivii și cei cu patologii renale sau cardiace. Persoanele cu probleme digestive nu vor exagera cu grăsimile pentru a nu provoca ficatul și pancreasul.

Articolul Borșul scăzut, o mâncare tradițională care încheie sărbătorile de iarnă. De ce te face fericit? apare prima dată în Realitatea.md.