Sari la conținut

Sistemul nu face față… Întreruperile programate ale energiei în regiunea transnistreană pentru 5 ianuarie 2025

  • de

Pe 5 ianuarie 2025, între orele 12:00 și 20:00, în regiunea transnistreană vor avea loc întreruperi planificate ale energiei electrice, dar și sistarea apei reci se va atesta în câteva localități. Oamenii sunt rugați să-și facă rezerve de apă. SA „Energocom” a informat despre rezervarea capacității comerciale suficiente la hotarul cu România pentru a acoperi necesarul de consum. Astfel, activarea contractelor de avarie și/sau fluxuri neintenționate nu este necesară. Totodată, deconectări avariate ale rețelelor electrice, unităților de generare și/sau locurilor de consum nu au fost înregistrate.

Pentru a asigura în continuare stabilitatea sistemului electroenergetic și alimentarea continuă cu energie electrică, locuitorii sunt îndemnați să consume rațional energia electrică, mai ales în orele de vârf. În sectorul gazelor naturale și în cel al energiei termice unitățile de producție funcționează în regim normal, conform programului, iar avarii sau incidente nu au avut loc. În ceea ce privește aprovizionarea cu energie electrică a malului stâng, se înregistrează un deficit acut de energie, iar pentru a evita supraîncărcarea rețelei sunt efectuate deconectări în evantai (pe ore). În acest scop, teritoriul regiunii ar fi fost divizat în 16 grupe. Intervalele deconectărilor sunt în creștere, de la câte o oră pe 3 ianuarie, trei ore pe 4 ianuarie, până la întreruperi a câte patru ore, planificate pentru ziua de 5 ianuarie. Totodată au fost luate mai multe măsuri de reducere a consumului, inclusiv deconectarea iluminatului stradal și decorativ după ora 20:00.

  • Tiraspol: Autopoliv, fabrica „1 Mai”, cartierul Kirov (parțial), Uzina de aparataj electric, „Moldavizolit”.
    Raionul Slobozia: satele Nezavertailovca, Nicolaevca și zonele de grădini, satul Vladimirovca, satul Constantinovca, satul Uytnoe, consumatorii agricoli din satul Frunze și stația Novosavițcaia.
    Raionul Grigoriopol: satele Carmanovo, Mocearovca, Kotovca, Kolosovo, Pobeda, Roșu-Basarabia.
    Raionul Dubăsari: satele Crasnii Vinogradar, Noua Alexandrovca, Noua Coșnița, Noua Pohrebe, Bosca.
    Raionul Rîbnița: satele Mocra, Popencu, Vladimirovca, Pobeda, Zaporojca, Basarabca, Șevcencovca.
  • Bender/Tighina: Borisovca (parțial), Pentagon, centru (parțial), Lipcani.
    Raionul Grigoriopol: centrul și sudul satului Bâcioc, satul Crasnogorca, nordul satului Teia.
    Raionul Dubăsari: satele Doibani-1, Doibani-2, Goiani, Țîbulevca, Coicova.
    Raionul Rîbnița: orașul Rîbnița, strada Stepan, zona industrială a orașului.
  • Bender: cartierul Homutianovca (parțial), centru (parțial), zona „Balka” (parțial).
    Raionul Slobozia: satele Caragaș, Sucleia, orașul Slobozia (parțial).
  • Tiraspol: Electromash, cartierul Kirov (parțial), satul Blijnii Hutor, DOK, Cazarma Roșie.
    Raionul Rîbnița: zona industrială, satele Vadaturca, Belochi, Molochișul Mic, Vasilievca, Sovetscoe, Ploti.
    Raionul Camenca: orașul Camenca, satele Ocnița, Solnecinîi, Crasnii Octombrie, Alexandrovca, Kuzmin, Grușca, Frunzovca.
  • Tiraspol: Tirsteklo, Nahalovka, cartierul Kirov (parțial), satul Blijnii Hutor.
    Raionul Slobozia: partea moldovenească a orașului Slobozia.
    Raionul Grigoriopol: satele Veseloe, Șipca (sud).
    Raionul Dubăsari: satele Vasilievca, Goiani Noi, Comisarovca Nouă, Afanasievca, Kalinovca, Dubovo, Răgi.
    Rîbnița: partea centrală a orașului (parțial), strada S. Lazo.
  • Tiraspol: cartierul Balka (parțial), combinatul de carne, zona industrială.
    Bender: satul Copanca, centrul (primăria).
    Raionul Grigoriopol: întreprinderile industriale din apropierea satului Novovladimirovca, întreprinderile industriale din satul Crasnogorca.
    Dubăsari: cartierul Magala.
    Rîbnița: zona industrială.
  • Bender/Tighina: centrul (parțial), cartierul Balka (parțial), Caucaz (parțial), cartierul Mătase (parțial).
    Raionul Camenca: satele Podoima, Rașcov, Caterinovca, Slobozia-Rașcov, localitatea Iantarnoe.
  • Bender: cartierele BAM, Pentagon, Lipcani.
    Raionul Slobozia: întreprinderi industriale și consumatori agricoli din satul Kotovsc Noi.
    Grigoriopol: stația de pompare a apei.
    Raionul Grigoriopol: satul Cernița, o parte din satul Vînătoria, întreprinderile industriale din satul Mălăiești.
    Raionul Dubăsari: consumatori agricoli.
  • Rîbnița: străzile Gvardeiskaia, Michurina, Kirova, Gvardeiskaia (zona industrială).

Începând cu ora 12:00, alimentarea cu apă va fi întreruptă în satele Nicolaevca, zonele de grădini (SOT-uri), Vladimirovca, Constantinovca, Uytnoe, Frunze, stația Novosavițcaia, Caragaș și parțial în orașul Slobozia.

Cu deconectări au fost vizate și satele Copanca și Varnița, controlate de autoritățile constituționale. Autoritățile centrale țin legătura constantă cu primarii localităților vizate de deconectări pentru schimb de informații despre situația din regiune. Poliția, serviciile medicale și serviciile de urgență sunt pregătite să ofere sprijin oamenilor care vor avea nevoie de ajutor.

Pe lângă localitățile menționate în zilele anterioare, au fost deconectate și altele care nu erau anunțate, deoarece chiar și cu întreruperile planificate ale energiei, sistemul electric nu face față. Energia electrică pentru malul stâng este asigurată, în prezent, de MGRES/ Centrala de la Cuciurgan, care funcționează pe bază de cărbune, și hidrocentrala de la Dubăsari. Din datele disponibile public, MGRES dispune de stocuri de cărbune care vor ajunge aproximativ până la finele lunii ianuarie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Sistemul nu face față… Întreruperile programate ale energiei în regiunea transnistreană pentru 5 ianuarie 2025 apare prima dată în Realitatea.md.