Sari la conținut

Propagandista lui Putin, Margarita Simonian, a anunțat că soțul ei e în comă, după ce a fost în „moarte clinică”

Editorul-șef al agenției de știri Russia Today și director al postului TV omonim, Margarita Simonian, a declarat că soțul ei, propagandistul Tigran Keosaian, este în comă, după ce a fost în moarte clinică, relatează site-ul independent Meduza. 

Ea a scris despre acest lucru pe Telegram.

„Nu am vrut până de curând, dar din moment ce reporterii au început deja să sune, voi scrie eu. Soțul meu, Tigran Keosaian, care a fost în moarte clinică, se află acum în comă. El, așa cum știu mulți oameni, are o inimă foarte bolnavă de mult timp”, a afirmat Simonian, potrivit libertatea.ro.

Potrivit canalului Baza, Keosaian a fost internat în spital, la sfârșitul lunii decembrie.

Regizorul rus Tigran Keosaian are 59 de ani și a strâns în palmares numeroase filme, printre care „Săraca Sasha”, „Președintele și nepoata sa”, „Podul Crimeei”, Făcută cu dragoste!” (scenariul îi aparține Margaritei Simonian).

Din 2016, Keosaian găzduiește emisiunea de propagandă „International Sawmill” pe postul rusesc NTV. Din 2022, regizorul figurează pe lista sancțiunilor UE pentru „distribuirea de propagandă anti-ucraineană în mass-media rusă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Propagandista lui Putin, Margarita Simonian, a anunțat că soțul ei e în comă, după ce a fost în „moarte clinică” apare prima dată în Realitatea.md.