Președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, merg să viziteze mai multe localități din zona de securitate a Republicii Moldova, afectate de criza energetică. Șefa statului urmează să aibă întâlniri cu autoritățile locale, liderii comunităților și locuitorii din satele afectate. De asemenea, șefa statului va vizita școli, grădinițe, un centru medical și alte instituții importante din zonă.
„Atât Președinția, cât și Guvernul rămân ferm dedicate identificării celor mai bune soluții pentru a asigura că toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de regiunea în care se află, au acces la servicii esențiale și beneficiază de sprijinul necesar în această perioadă dificilă.
Criza energetică, provocată de decizia „Gazpromului” de a întrerupe livrările de gaze către regiunea transnistreană, a afectat grav mai multe localități din Zona de Securitate a Republicii Moldova, care nu sunt conectate direct la rețelele energetice de pe malul drept al Nistrului”, se arată în comunicatul emis de Președinție.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că la data de 6 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus ca distribuitorul de energie electrică „Premier Energy” să conecteze satele Varnița și Copanca la rețeaua sa. Totodată, 14 localități vor fi integrate în rețelele de distribuție de gaze naturale ale operatorilor licențiați din cadrul „Moldovagaz”. Guvernul a oferit, de asemenea, ajutor umanitar, inclusiv rezerve de combustibil și generatoare, pentru a sprijini locuitorii afectați de criza energetică.
Între timp, într-o discuție telefonică cu Maia Sandu, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a promis să ajute Republica Moldova să depășească „provocările energetice” și să împiedice „Moscova să stârnească tensiuni sociale” în țara noastră.
Articolul Sandu, Recean și Serebrian – vizită de lucru în localitățile din zona de securitate afectate de criza energetică apare prima dată în Realitatea.md.