Suedia a anunţat o achiziţie de tancuri în valoare de aproape 2 miliarde de dolari, de la producătorul germano-francez de echipamente de apărare KNDS, relatează Reuters. Comanda, care a fost plasată la sfârșitul lunii decembrie, include 44 de tancuri Leopard 2 A8 și modernizarea a 66 de tancuri existente.
„Aceasta este o investiție absolut necesară”, a declarat ministrul Pal Johnson, explicând că tancurile vor ajuta Suedia să își atingă obiectivul de dublare a dimensiunii armatei sale.
În luna decembrie 2024, Suedia şi Danemarca au semnat un contract cu un producător suedez de echipament militar pentru achiziţionarea a 205 de vehicule blindate de luptă în scopul refacerii stocurilor după donaţiile de armament către Ucraina.
În contextul în care în noiembrie două cabluri de comunicaţii au fost tăiate în Marea Baltică, Finlanda acuzând un sabotaj din partea Rusiei 30 de vase NATO şi 4.000 de militari au început în zonă unul din cele mai mari exerciţii navale din Europa, notează marţi Reuters.
„NATO îşi intensifică patrulele, aliaţii investesc în tehnologii inovatoare care pot ajuta la securizarea mai bună a acestor active”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Comandamentului maritim aliat al NATO, Arlo Abrahamson, potrivit adevarul.ro.
Suedia, care contribuie la forţe internaționale de menţinerea păcii și nu a mai fost implicată în vreun război de la un conflict cu Norvegia în 1814, a devenit membră a NATO în primăvara lui 2024, la un an după ce Finlanda, țară vecină, a fost înglobată în Alianța nord-atlantică.
Suedia şi Finlanda, în pofida faptului că erau apropiate militar de Statele Unite prin faptul că fac parte din Uniunea Europeană (UE), au preferat, istoric, să stea departe de Alianţă, formată în timpul Războiului Rece împotriva Uniunii Sovietice (URSS).
Helsinki şi Stockholmul şi-au anunţat în același timp candidatura la aderarea la NATO în 2022, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Suedia cumpără tancuri în valoare de aproape două miliarde de dolari. „O investiție absolut necesară” apare prima dată în Realitatea.md.