Premierul Dorin Recean a declarat joi, 9 ianuarie curent, în cadrul unei vizite efectuate la Varnița, că tarifele la energia electrică pentru malul drept al Nistrului nu vor mai crește în următoarele luni. Recean a subliniat că autoritățile au analizat toate riscurile și au luat măsurile necesare pentru a preveni orice majorare a tarifelor, scrie Bani.md.
„Am luat în calcul toate riscurile care se pot materializa în următoarele șase luni și nu există premise pentru o creștere a tarifelor. Rămânem cu rugămintea să economisim în orele de vârf, iar atunci cu siguranță nu vor exista premise pentru creșterea tarifelor”, a afirmat premierul.
Anunțul vine în urma majorării tarifelor la energia electrică cu 75% în data de 4 ianuarie, ca urmare a sistărilor de curent de la centrala de la Cuciurgan, după ce Gazprom a întrerupt livrările de gaze pentru regiunea stângă a Nistrului.
În luna septembrie 2024, în contextul apropiatei campanii electorale pentru alegerile prezidențiale, premierul Dorin Recean dădea asigurări că tarifele pentru gaze naturale și energie electrică nu vor crește, însă conrrat afirmațiiilor acestea s-au majorat.
„Campania electorală încă nu a început, dar, ca la comandă, a început un atac cu informații false, mai ales în ceea ce privește tarifele la gazele naturale și energia electrică. Guvernul nu poate să știe ce va fi pe piața internațională, dar asigurăm toată lumea că moldovenii nu vor plăti tarife mai mari la gaz și electricitate în acest sezon”, spunea Recean la acea vreme.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Promisiunea premierului Dorin Recean: „Tarifele la energia electrică nu vor mai crește” apare prima dată în Realitatea.md.