Autoritățile autoproclamate din stânga Nistrului ar putea cumpăra cărbune din Ucraina, pentru a asigura regiunea cu lumină. În schimb, Tiraspolul ar trebui să furnizeze curent electric țării vecine, afectată de perturbări din cauza bombardamentelor rusești. Maia Sandu a discutat subiectul cu omologul ucrainean Vladimir Zelenski.
Aflată într-o vizită în zona de securitate și întrebată de jurnaliști despre soluțiile pentru criza energetică, președinta a menționat că Gazprom este vinovat de problemele oamenilor din stânga Nistrului, deoarece a încălat unilateral contractul de livrare, semnat cu autoritățile din Republica Moldova în 2021, pentru o perioadă de 5 ani. În același timp, conform Maiei Sandu, pentru a ameliora situația în localitățile din zona de securitate din dreapta râului, sunt necesare negocieri, iar pentru a o rezolva în regiunea controlată de separatiști – acordul Tiraspolului și al Moscovei.
„Soluțiile, pe termen scurt sunt furnizarea energiei electrice. Asta se poate face în câteva zile, dar depinde și de capacitatea de a negocia cu reprezentanții întreprinderilor situate în regiunea transnistreană, să se poată folosi rețeaua, să se poată conecta la rețeaua locală. Deci, peleți, lemne și, așa cum am zis, aceste proiecte de asigurare a autonomiei încălzirii instituțiilor publice. Dar aceste proiecte, evident, vor dura. Nu sunt o soluție imediată”, a declarat președinta, cu referire la situația din localitățile amplasate în dreapta Nistrului, dar conectate la infrastructura energetică administrată de Tiraspol.
Potrivit Maiei Sandu, există traseu alternativ pentru livrarea gazului rusesc în stânga Nistrului, fiind vorba despre conducta Turkstream.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/carbune-din-Ucraina-(1).mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Amintim că, începând cu 1 ianuarie 2025, Transnistria nu mai primește gaz rusesc. Drept urmare, în blocurile de locuit a fost oprită furnizarea gazului și agentului termic, apoi au urmat deconectări în evantai ale luminii. Actualmente, locuitorii regiunii petrec câte 8 ore zilnic fără curent electric.
Drepta Nistrului nu mai cumpără lumină de la centrala de la Cuciurgan, care a trecut pe cărbune. La începutul lunii ianuarie, potrivit mai multor surse, stocurile de cărbune ale separatiștilor erau suficiente pentru aproximativ 30-50 de zile.
Articolul VIDEO Separatiștii vor da lumină ucrainenilor, pentru cărbune? Sandu: Sunt soluții. Tiraspolul și Moscova să le accepte apare prima dată în Realitatea.md.