Guvernul Republicii Moldova vine cu un program de compensații la energia electrică pentru agenții economici, menit să sprijine producătorii autohtoni și să susțină competitivitatea. În total, aproximativ 10.000 de companii urmează să beneficieze de compensații. Despre asta a anunțat joi seara, 9 ianuarie curent, Dorin Recean, iar astăzi, cu detalii a venit și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Astfel, potrivit oficialului, vor fi compensate până la 50% din creșterea tarifului la energie electrică, pe o perioadă de la 3 până la 6 luni, în funcție de resursele disponibile, dar și de necesități.
„Sprijinul va fi direcționat acolo unde este cea mai mare nevoie – către companiile pentru care factura la energie reprezintă o pondere semnificativă în costurile de producție. Compensarea va fi aplicată din prima zi a creșterii tarifelor, iar regulamentul detaliat va fi anunțat ulterior. Este vorba de până la 10.000 de companii, potențial eligibile pentru aceste compensații. Prioritate vor avea firmele care produc în țara noastră produse alimentare, lapte, carne, ouă și pâine”, se menționează într-un comunicat.
Mai mult, sprijinul va fi extins și către alte industrii importante din sectorul de industriei prelucrătoare, cum ar fi producătorii de încălțăminte, îmbrăcăminte, mobilă, componente electrice și altele.
„Prețuim fiecare antreprenor din această țară, conștienți de importanța lor în menținerea și dezvoltarea economiei, chiar și în perioade dificile. Fiecare antreprenor care produce în Republica Moldova poate conta pe noi ca pe un partener de încredere. Împreună o să dăm dovadă de solidaritate și de reziliență. Vă încurajăm să aveți încredere și să rămâneți puternici” a menționat Dumitru Alaiba.
Totodată, Dumitru Alaiba a mai anunțat că, de la 1 ianuarie curent, antreprenorii noștri pot beneficia de primul mecanism de ajutor de stat dedicat investițiilor noi. Mai exact, vor fi restituite până la 60% din investițiile pe care le fac antreprenorii pentru extinderea și dezvoltarea afacerilor. Din această sumă: 25% sunt granturi nerambursabile; 75% reprezintă scutiri de 50% la impozitul pe venit. Detalii, aici:
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Un alt instrument disponibil: Programul 373, care a facilitat deja peste 700 de investiții, susținând companiile moldovenești să își tehnologizeze procesele și să își crească productivitatea, în sumă totală de peste 3,5 mlrd lei. Asta e peste 1% din PIB.
Guvernul va compensa creșterile de tarif pentru agenții economici
Articolul Circa 10.000 de companii, potențial eligibile pentru compensații la energia electrică. Care vor sta în fruntea cozii apare prima dată în Realitatea.md.