Sari la conținut

Poetul tuturor timpurilor. Cum a fost folosită creația lui Eminescu de-a lungul anilor și ce aspect al ei este în vogă

Anul 2025 a fost declarat „Anul Mihai Eminescu”. Autoritățile își propun să celebreze moștenirea culturală a poetului care a inspirat generații întregi. Începând de la școală și până în cele mai importante instituții ale statului, elevi și deputați, scriitori și pur și simplu cititori de rând au găsit în creația lui Eminescu texte care au fost citate pentru a ilustra actualitatea sau a răspunde la întrebări legate de o situație cu care se confrunta societatea la un anumit moment.

Cum a fost interpretată opera lui Mihai Eminescu de-a lungul anilor? Ce impact a avut creația poetului în diferite momente de cotitură din societate? Cine și cum a interpretat poezia și publicistica eminesciană și ce interes a avut? Cine este astăzi Mihai Eminescu pentru actuala generație și cum este folosită creația lui pentru a ilustra diferite situații din cotidianul nostru?

La aceste și alte întrebări răspund filologul Constantin Șchiopu, profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, și scriitorul Sergiu Afanasiu, scriitor, director de instituție de învățământ. Astăzi în emisiunea „Consens Național”, la Rlive TV, la ora 20:00.

Articolul Poetul tuturor timpurilor. Cum a fost folosită creația lui Eminescu de-a lungul anilor și ce aspect al ei este în vogă apare prima dată în Realitatea.md.