Ministerul Mediului încurajează agenții economici, organizațiile de mediu, persoanele fizice și start-up-urile care au avut realizări în reducerea emisiilor de carbon, adoptarea de practici ecologice și sprijinirea tranziției către o economie verde să se înscrie la concursul Green Award 2025, o competiție dedicată celor care promovează viziunea unei economii durabile și contribuie activ la combaterea schimbărilor climatice. Concursul este organizat de AmCham Moldova, în parteneriat cu Future Technologies Activity (FTA) , finanțat de USAID, Suedia și UKaid.
Doritorii pot depune dosarele până pe 31 ianuarie curent.
De ce să participi la Green Award?
- Îți vei adresa inițiativele sustenabile către o audiență largă;
- Vei contribui la tranziția către o economie verde;
- Vei câștiga vizibilitate și sprijin pentru dezvoltarea inițiativelor tale.
Etapele concursului sunt următoarele:
- 9 decembrie 2024 – Lansarea concursului;
- 31 ianuarie 2025 – Termenul limită pentru depunerea formularelor de participare;
- 3 februarie 2025 – 21 februarie 2025 – Evaluarea nominalizărilor de către juriu;
- 13 martie 2025 – Decernarea premiilor.
Vor fi și premii. Organizatorii promit: câștigătorii vor primi dreptul de a utiliza sigla oficială a Green Award pe materialele lor de promovare timp de un an de la data ceremoniei. Această siglă va fi un simbol de excelență în domeniul sustenabilității și poate fi inclusă pe site-ul web, în rapoarte anuale, și pe alte materiale de marketing.
Articolul Ai o idee inovatoare care poate schimba viitorul mediului? Participă la Green Award 2025 apare prima dată în Realitatea.md.