Fostul șef al Serviciului Federal de Securitate și consilierul liderului de la Kremlin, Nikolai Patrushev, amenință Moldova cu dispariția. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat pentru Komsomolskaia Pravda, Patrushev declarând că țara noastră riscă să dispară, dacă va avea politici anti-rusești.
În opinia oficialului rus, Republica Moldova ar putea deveni parte al altui stat, transmite Komersant. Mai mult, Patrushev consideră că de vină pentru crizele din Republica Moldova se fac autoritățile, care se îndepărtează de Kremlin și adoptă măsuri care ar fi rusofobe.
„Nu exclud ca politica agresivă anti-rusească a Chișinăului o facă din Moldova fie parte a unui alt stat, fie o să-i înceteze existența”, a spus consilierul lui Putin.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Funcționarul de la Kremlin a făcut referire la Ucraina și a declarat că țara vecină ar putea să dispară anul viitor. Vorbind despre criza energetică din Transnistria, Patrushev a spus că de vină ar fi conducerea constituțională a țării, care „îndeplinește cu supunere ordinele de la Bruxelles, pentru a reduce dependența de gaz față de Rusia”.
Amintim că Gazprom nu mai livrează gaz în Transnistria începând cu 1 ianuarie 2025. Deși potrivit Maiei Sandu țara noastră are un contract valabil până în 2026 cu gigantul energetic rus, iar compania poate livra combustibil albastru prin conducta Turkstream, ocolind țara vecină, întreprinderea apropiată de Kremlin l-a încălcat unilateral.
Guvernarea de la Chișinău nu a comentat deocamdată declarațiile lui Patrushev, despre dispariția Moldovei din cauza politicilor anti-rusești.
Articolul Consilierul lui Putin sperie disperat Moldova: Nu va mai exista, dacă va avea politici anti-rusești apare prima dată în Realitatea.md.