Sari la conținut

Critici de la Renato Usatîi: Maia Sandu a convocat CSS ca să constate că moldovenii trebuie să economisească. Soluții

Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, critică lipsa adoptării unor soluții concrete în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS), întâlnire pe care a catalogat-o drept „încă o dovadă a incompetenței actualei conduceri a țării”. Într-un mesaj, Usatîi a criticat și mesajul șefei statului adresat cetățenilor, cel cu privire la economisire.

„Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate, ca să afle cum poate fi rezolvată criza energetică și a aflat. Concluzia la care au ajuns este că singura soluție este ca moldovenii să economisească! Am mai aflat că vinovați sunt cine vrei, numai nu ea și guvernarea ei de ONG-ști incompetenți, care nu a făcut nimic pentru a evita această criză. Maia Sandu a mai spus că ei sunt gata să ducă ajutoare cetățenilor noștri din stânga Nistrului, dar că n-o lasă Krasnoselski. Dar eu sunt curios ce ajutoare vor să ducă ei în Transnistria: canistre cu apă, plăpumi, lemne de foc, tizic? Sau se gândeau să-l trimită acolo pe Recean, să le împartă și lor niște gazete despre Moldova Europeană?”, se întreabă Renato Usatîi.

Liderul Partidului Nostru susține că a rămas neclar ce a făcut această guvernare pentru a preveni criza energetică. Totodată, Renato Usatîi a oferit câteva soluții pentru a diminua impactul scumpirilor asupra cetățenilor:

„Propun excluderea TVA de 8% la gazele naturale; majorarea pensiilor din 1 ianuarie, nu din 1 mai; un program de reeșalonare a plății facturilor la energie electrică, gaze naturale și energie termică pe tot parcursul anului, pentru a reduce presiunea asupra celor mai nevoiași cetățeni. Asta înseamnă să nu fie deconectați oamenii de la curent, gaze, căldură în cazul datoriilor! La fel, este necesară transparența criteriilor plății compensațiilor la factură! Până acum nimeni încă nu a înțeles după ce criterii se împart aceste plăți. Este necesară și transparență în contractele încheiate pentru resursele energetice. În aceste condiții, trebuie organizate cât mai rapid alegeri parlamentare și de format un guvern al profesioniștilor din toate partidele”.

Liderul PN spune că în viitorul Parlament, dacă va ajunge cu formațiunea sa, va insista să fie creată o comisie de anchetă, pentru a investiga vinovații de provocarea crizei energetice, dar și a modului în care se cumpără resursele energetice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, șantajul rusesc, criza energetică din regiunea transnistreană, eforturile Guvernului de la Chișinău pentru a spriji cetățenii, dar și alte posibile ajutoare pentru moldoveni, sunt câteva din subiectele abordate marți, 14 ianuarie curent, de membrii Consiliului Suprem de Securitate (CSS), la ședința care a durat câteva ore.

VIDEO Despre ce au discutat membrii CSS la Președinție? Precizările Maiei Sandu

Articolul Critici de la Renato Usatîi: Maia Sandu a convocat CSS ca să constate că moldovenii trebuie să economisească. Soluții apare prima dată în Realitatea.md.