Sari la conținut

VIDEO Nemulțumit că a fost eliminat din CSS? Răspunsul oferit de Dumitru Alaiba

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a comentat excluderea sa recentă din componența Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Funcționarul a declarat că decizia este una justificată, însă atunci când se vor discuta subiecte economice de interes pentru securitatea națională, va participa la ședințele CSS.

„Este o decizie, doamna președintă a simplificat această componență, care are tot sensul, or ține în primul rând de securitatea țării și acolo trebuie să se regăseascăă acele instituții care au atribuție nemijocită și permanentă, chiar ieri am fost la ședința Consiliului Suprem de Securitate am fost prezent și atunci când sunt subiecte specifice, fie pe economie, fie agricultură, fie pe industrie, energie, sunt invitate acele instituții. Nu-i nimic strașnic în asta”, a declarat Alaiba.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/alaiba-despre-componenta-css.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, ministrul de la Infrastructură Vladimir Bolea, cel de la Economie – Dumitru Alaiba și ministra Sănătății – Ala Nemerenco nu se mai regăsesc pe lista membrilor Consiliului Suprem de Securitate.

Purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale, Igor Zaharov, a declarat că, „componența Consiliului Suprem de Securitate a fost revizuită pentru a asigura o structură mai restrânsă și flexibilă, capabilă să faciliteze organizarea rapidă a reuniunilor și să răspundă mai eficient necesităților și provocărilor actuale ale țării noastre”.

Nemerenco, Alaiba și Bolea, eliminați din CSS. De la Președinție: Pentru a asigura structura mai restrânsă și flexibilă

Articolul VIDEO Nemulțumit că a fost eliminat din CSS? Răspunsul oferit de Dumitru Alaiba apare prima dată în Realitatea.md.