Sari la conținut

VIDEO Schimbări în Codul Funciar: Terenurile agricole mici vor putea fi vândute fără autentificarea notarului

Codul Funciar urmează să fie modificat. Astfel, terenurile agricole mici vor putea fi vândute fără ca proprietarul și cumpărătorul să se deplaseze la notar, începând cu 7 martie 2025.

Este vorba despre loturi mici, cu plantații multianuale și o suprafață de până la 0,25 hectare. În acest caz, nu va mai fi necesară autentificarea notarială, ci doar un act confirmativ, emis de autoritatea publică locală, precizează serviciul de presă al cabinetului de miniștri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O altă noutate este că, în cazul exproprierii unui teren, cuantumul despăgubirii va fi echivalent cu valoarea de piață a bunului. De asemenea, pentru arendarea loturilor care sunt proprietate a statului vor fi introduse licitații publice.

Consiliile locale vor decide clasarea terenurilor irigate sau desecate în categoria celor neirigate. În același timp, va fi permisă efectuarea lucrărilor de întreținere a pășunilor și fânețelor din sumele achitate anual de arendași, sub monitorizarea autorităților locale.

 

Articolul VIDEO Schimbări în Codul Funciar: Terenurile agricole mici vor putea fi vândute fără autentificarea notarului apare prima dată în Realitatea.md.