Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat joi, 16 ianuarie, că a strâns 161 de semnături pentru suspendarea din funcție a președintelui Klaus Iohannis, informează news.ro. Partidele suveraniste din Parlament au spus că au strâns deja semnăturile necesare pentru demararea procedurii de evacuare forțată a șefului statului de la Palatul Cotroceni.
Iniţiativa a fost semnată de toţi parlamentarii POT, AUR şi de 39 de parlamentari de la SOS, anunţă formaţiunea.
“Tocmai ce am depus semnăturile la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor. POT a iniţiat acest demers pentru că România trebuie să-şi păstreze parcursul democratic. Klaus Iohannis este ilegitim în funcţie, a numit un Guvern ilegitim, care la rândul lui impune taxe şi măsuri abuzive”, a transmis Anamaria Gavrilă, lidera Partidului Oamenilor Tineri.
Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Werner Iohannis este o iniţiativă a POT, menită să susţină reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale şi restabilirea unui parcurs democratic al României.
Numărul minim necesar pentru demararea inițiativei era de 155 de semnături, iar pragul a fost depășit cu șase, atingând un total de 161. Semnăturile au fost depuse, joi, la Parlament României.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Partidele de extremă dreapta au depus la Parlament semnăturile necesare pentru suspendarea forțată a lui Klaus Iohannis apare prima dată în Realitatea.md.