Sari la conținut

Alertă la granița cu Republica Moldova, din cauza unor posibile fragmente de dronă

Fragmente care par a proveni de la o dronă au fost semnalate vineri, 28 februarie curent, în apropierea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești, județul Galați, România. Informația a fost transmisă autorităților printr-un apel la serviciul de urgență 112.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) din România a anunțat că zona a fost imediat securizată cu ajutorul echipajelor MApN și ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„În dimineața zilei de sâmbătă, 1 martie, o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne va executa cercetări la fața locului, fragmentele urmând a fi ridicate în vederea expertizării”, se arată în comunicatul transmis de MAI.

Autoritățile au precizat că zona în care s-au găsit fragmentele se află la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Republica Moldova, într-o zonă extravilană, fără a afecta infrastructura sau populația.

Investigațiile sunt în desfășurare pentru a determina originea și natura fragmentelor descoperite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alertă la granița cu Republica Moldova, din cauza unor posibile fragmente de dronă apare prima dată în Realitatea.md.