Sari la conținut

Fermierii amenință din nou cu proteste: Nici una dintre măsurile de intervenție urgentă nu s-a materializat în acțiuni

Agricultorii amenință din nou cu proteste. Potrivit lor, nici una dintre măsurile de intervenție de urgență, propuse anterior de către membrii cabinetului de miniștri, nu s-ar fi materializat în acțiuni concrete.

Fermierii menționează că au avut recent o întrevedere cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, dar afirmă că discuțiile ar fi fost sterile. Conform lor, autoritatea nu și-ar dori să implementeze rapid măsurile de sprijin, ca să-i scape de faliment.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„De principiu nu se acceptă restituirea accizei la motorină pentru anul 2024 și pune la îndoială prelungirea programului rambursării TVA-ului acumulat de agricultori pe care statul este obligat să îl returneze conform legii speciale in vigoare. Măsurile promise de autorități care vor intra în vigoare abia prin luna iulie, sunt unele foarte întârziate pentru a salva situația critică de azi.

În contextul în care fermierii nu dețin absolut nici o soluție la zi din partea statului pentru deblocarea situații ne rezervăm dreptul constituțional la un protest, chiar dacă deja suntem in ajunul lucrărilor de primăvară”, transmit fermierii.

Fermierii din Moldova se plâng de mai mult timp că se află în prag de faliment. Aceștia au anunțat în repetate rânduri că autoritățile le-ar ignora revendicările și că legea privind rambursarea TVA nu este funcțională.

Articolul Fermierii amenință din nou cu proteste: Nici una dintre măsurile de intervenție urgentă nu s-a materializat în acțiuni apare prima dată în Realitatea.md.