Ziua Mondială de Combatere a Obezității este marcată pe 4 martie. Conform statisticilor, unul dintre șase moldoveni are kilograme în plus, iar aproape un sfert din populația țării suferă de obezitate. Specialiștii de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică au emis mai multe recomandări, în contextul evenimentului, sugerând astfel oamenilor cum să își mențină greutatea optimă.
Cetățenilor li se recomandă să limiteze aportul de energie din contul grăsimilor și zaharurilor. Aceștia sunt îndemnați să aleagă produsele alimentare conștient și să analizeze etichetele.
Se recomandă consumarea în fiecare zi a minim 3 porții de legume, două de fructe și 2-3 – de cereale integrale. Săptămânal, este indicat să mâncăm 2-3 porții de leguminoase.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Copiii trebuie să practice zilnic min 60 de minute de activitate fizică. În cazul adulților, sunt necesare circa 150 de minute de sport săptămânal.
„Creați-vă un plan alimentar săptămânal și o listă de cumpărături prestabilit. Monitorizați-vă greutatea corpului cel puțin o dată la câteva zile”, recomandă specialiștii.
Autorităților li se recomandă să taxele băuturile îndulcite, să aplice restricții pentru comercializarea alimentelor nesănătoase pentru copii și să îmbunătățească calitatea accesului la medicină primară, pentru a preveni obezitate. De asemenea, specialiștii în sănătate publică consideră necesară promovarea mobilității sănătoase și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru promovarea sportului.
Șase din 10 moldoveni au kilograme în plus. Aproape un sfert din populația țării suferă de obezitate
Articolul Ziua Mondială de Combatere a Obezității: Recomandări pentru moldovenii care vor să scape de kilograme în plus apare prima dată în Realitatea.md.