Sari la conținut

London Eye, roata gigantică de observație din capitala Regatului Unit, împlinește 25 de ani

Grație turiștilor care doresc să se bucure de o priveliște panoramică asupra Big Ben, Catedralei St. Paul și Palatului Buckingham, London Eye, de la inaugurarea căreia se împlinesc 25 de ani duminică, a devenit cea mai vizitată atracție londoneză, informează agerpres.ro.

Roata de observație, care le oferă vizitatorilor o călătorie de 30 de minute în cabine din sticlă, a fost planificată inițial să rămână instalată timp de cinci ani, iar apoi urma să fie dezasamblată, însă popularitatea ei au convins autoritățile locale să o transforme  într-o instalație permanentă pe malul fluviului Tamisa.

Dacă ziua este senină, turiștii care se dau în roată pot zări Castelul Windsor, reședința cu o vechime de 900 de ani a familiei regale britanice, situată la o distanță de 40 de kilometri, în timp ce pentru britanici, roata a devenit sinonimă cu spectacolul de artificii din noaptea de Anul Nou.

Roata a fost ideea arhitecților David Marks și Julia Barfield, care sunt soț și soție, care au creat acest proiect pentru a celebra intrarea în noului mileniu. Forma construcției simbolizează ciclul vieții.

„Un cerc nu are nici început, nici sfârșit. Este simbolic pentru trecerea timpului”, a declarat Julia Barfield pentru Reuters, adăugând că atunci când a fost inaugurată, roata era una dintre puținele construcții care ofereau o perspectivă de la înălțime asupra Londrei.

Între timp, linia de orizont a orașului s-a îmbogățit cu noi zgârie-nori, care pot fi văzuți din roată: The Gherkin, inaugurat în 2004, The Shard, cea mai înaltă clădire din Londra, deschisă în 2013, iar Cheesegrater, în 2014.

Anual, circa 3,5 milioane de persoane plătesc 29 de lire sterline pentru a urca în London Eye.

Popularitatea sa a inspirat zeci de versiuni asemănătoare în orașe de pe tot globul. Cu o înălțime de 135 de metri, London Eye rămâne însă cea mai mare roată de observație de tip consolă din lume.

Potrivit planurilor arhitecților, roata urma să revitalizeze o parte din malul sudic al Londrei, iar 1% din veniturile anuale încasate de această atracție sunt destinate întreținerii zonei publice din apropiere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul London Eye, roata gigantică de observație din capitala Regatului Unit, împlinește 25 de ani apare prima dată în Realitatea.md.