Procedura de înhumare se desfășoară cu respectarea strictă a normelor sanitar-veterinare naționale și internaționale. În cadrul procesului, se aplică straturi dezinfectante pe bază de clorură de var între nivelurile de depunere, ceea ce constituie o altă acțiune de limitare a riscurilor biologice și de mediu. De asemenea, gropile de înhumare au o adâncime cuprinsă între 6 și 9 metri. Sunt precizările făcute de Ministerul Mediului în contextul situației din Roșcani, raionul Anenii Noi, acolo unde a fost înregistrat un focar de pestă porcină
Potrivit ministerului, locuitorii din satele Calfa, Calfa-Nouă și Roșcani, raionul Anenii Noi, pot sta liniștiți, întrucât „toate instituțiile responsabile sunt implicate plenar pentru ca procesul să fie sigur atât pentru oameni, cât și pentru mediu”.
„Terenul selectat pentru înhumarea porcilor este groapa de gunoi locală. Stratul de sol este preponderent lutos, cu o capacitate redusă de permeabilitate, ceea ce reprezintă prima barieră pentru a limita infiltrarea și contaminarea apelor subterane. Mai mult decât atât, perimetrul gropii pentru inhumare nu se află în zona de protecție a râului Bîc”, precizează ministerul.
Reprezentanții de la Administrația Națională „Apele Moldovei” și Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM), Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au fost la fața locului pentru investigații.
„Limitele gropii de gunoi au fost ridicate în plan pentru a proteja teritoriile învecinate și au fost instalate semne de delimitare a perimetrului. Zona roșie va fi îngrădită prin instalarea unui gard de protecție. Instituțiile responsabile vor continua să monitorizeze regiunea pentru a asigura siguranța oamenilor din vecinătate, precum și a mediului”, se mai arată în același comunicat.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Între timp, locuitorii din localitatea Gura Bîcului, raionul Anenii Noi cer Guvernului să consulte comunitatea, cu referire la măsurile pe care le întreprind în contextul focarelor de pestă porcină. Oamenii susțin că ar exista lipsă de transparență și documentație oficială. Mesajul este transmis după ce în localitatea Roșcani a fost depistată pesta porcină în incinta unei ferme. Acolo erau crescute circa 65.000 de animale. În toate halele companiei există focare, circa 10.000 de porci au fost deja eutanasiați prin gazare, iar pagubele ajung la 440 de milioane de lei.
Articolul Inspectorii de mediu, de urgență la Roșcani. În zona unde sunt înhumați porcii va fi ridicat un gard apare prima dată în Realitatea.md.