Retragerea tuturor forţelor ruse din Ucraina ar fi una din principalele condiţii pentru ridicarea sau modificarea sancţiunilor Uniunii Europene, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Cele două cadre de sancţiuni ale blocului comunitar împotriva Rusiei au fost reînnoite pentru încă şase luni, la sfârşitul lunii ianuarie şi la începutul acestei luni.
„Sfârşitul agresiunii neprovocate şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei şi retragerea necondiţionată a tuturor forţelor militare ruse de pe întregul teritoriu al Ucrainei ar fi una dintre principalele precondiţii pentru modificarea sau ridicarea sancţiunilor”, a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.
Orice modificare a sancţiunilor necesită unanimitate în rândul celor 27 de state membre. Statele Unite au încheiat marţi acorduri separate cu Ucraina şi Rusia pentru a pune capăt atacurilor lor pe mare şi împotriva obiectivelor energetice, Washingtonul acceptând să facă presiuni pentru ridicarea unor sancţiuni împotriva Moscovei.
Rusia a spus marţi că SUA au fost de acord să o ajute în ridicarea unei serii de sancţiuni occidentale şi restricţii asupra companiilor din sectoarele alimentar şi al îngrăşămintelor şi în domeniul transportului maritim, ca precondiţii pentru un acord de securitate maritimă în Marea Neagră. Diplomaţi chestionaţi de Reuters au declarat că majoritatea restricţiilor enumerate de Kremlin se referă la sancţiunile şi restricţiile Uniunii Europene.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Într-un comunicat separat, Kremlinul a declarat marţi că acordurile privind armistiţiul pe Marea Neagră nu vor intra în vigoare decât dacă vor fi restabilite legăturile dintre unele bănci ruseşti şi sistemul financiar internaţional.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins cererea Moscovei, afirmând că aceste lucruri nu au fost negociate, iar înţelegerile la care s-a ajuns nu necesită reducerea sancţiunilor pentru a intra în vigoare.
Rusia este acuzată de negocieri de pace „goale”, în timp ce zeci de persoane sunt rănite
Articolul Comisia Europeană: „Retragerea necondiționată” a Rusiei din Ucraina, o condiție pentru modificarea sancțiunilor apare prima dată în Realitatea.md.