Sari la conținut

Procuratura Anticorupție: Am primit acte care semnalau că Evghenia Guțul se va eschiva de urmărire penală

Procuratura Anticorupție a anunțat că a primit informații precum că Evghenia Guțul ar fi intenționat să se eschiveze de la urmărire penală. Actele au fost recepționate pe 26 martie, a doua zi după reținerea funcționarei de la Comrat.

Guțul figurează în calitate de învinuită în dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor controlate de Șor. Potrivit ministrei de Interne, Daniella Misail Nichitin, pe 25 martie politiciana intenționa să decoleze spre Istanbul, iar oamenii legii nu exclud că bașcana nu intenționa să revină în Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Pe 26 martie, procurorii anticorupție au înaintat în instanța de judecată demers privind aplicarea măsurii preventive –  arestarea preventivă în privința Evgheniei Guțul.

În context, la 25 martie, inculpata Guțul Evghenia a fost reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău, intenționând să părăsească teritoriul Republicii Moldova, în cadrul unei alte cauze  penale aflată în gestiunea Centrului Național Anticorupție sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău.

Pe 26 martie, Procuratura Anticorupție a recepționat un set de acte de la mai multe instituții ale statului, semnalând o eventuală eschivare a Evgheniei Guțul de la organul de urmărire penală și de la examinarea judiciară a cauzei în instanța de judecată, care se află la o etapă avansată, fapt ce a determinat înaintarea unui demers de aplicare a măsurii preventive privative de libertate.

Suplimentar, informăm că pe cauza penală în care procurorii din cadrul PA reprezintă acuzarea de stat, inculpatei Guțul Evghenia nu i-a fost aplicată nici o măsură preventivă”, anunță procurorii.

Ședința de judecată în care se va decide aplicarea măsurii preventive va avea loc pe 28 martie, la ora 14:00.

Articolul Procuratura Anticorupție: Am primit acte care semnalau că Evghenia Guțul se va eschiva de urmărire penală apare prima dată în Realitatea.md.