Una dintre ședințele de judecată la care urma să se decidă dacă în privința Evgheniei Guțul va fi aplicată măsura de arest preventiv a fost amânată din nou. Hotărârea Judecătoriei Buiucani ar urma să fie pronunțată luni.
Audierile nu se vor desfășura la solicitarea apărării. Avocatul a menționat că este antrenat într-o altă ședință, respectiv nu se poate prezenta.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În cel de-al doilea dosar, examinat de Judecătoria Ciocana, ședința se desfășoară. Și în acest caz, procurorii cer 30 de zile de arest pentru guvernatoarea Găgăuziei.
Unul dintre dosare ține de finanțarea ilegală a partidelor controlate din umbră de către Ilan Șor, iar al doilea se referă la încălcări în procesul de finanțare a campaniei sale electorale. Guțul pledează nevinovată.
Articolul Una dintre ședințele de judecată la care se decide arestarea preventivă a Evgheniei Guțul a fost amânată din nou apare prima dată în Realitatea.md.